Zambete si Joc


De sapte ani, clinica noastra desfasoara activitati de preventie in cadrul scolilor si gradinitelor din sectorul 3.

Acestea sunt desfasurate individual dar si in cadrul campaniei "Zambeste Romania".

In urma acestor actiuni, am descoperit un numar mare de copii cu o igiena bucala precara si numeroase carii atat pe dintii de lapte cat si pe cei definitivi.

Drept urmare am initiat programul GRATUIT de profilaxie pentru copii, pe care-l derulam timp de o luna, de doua ori pe an (din 6 in 6 luni).

Acesta se adreseaza copiilor cu varste cuprinse intre 2 si 14 ani si consta in:

  • consultatie;
  • evaluarea igienei orale;
  • periaj profesional;
  • fluorizare;
  • exersarea corecta a tehnicii de periaj;
  • control ortodontic.

Pentru a transforma vizita la stomatolog intr-un moment placut, ne-am gandit sa invatam sa ne spalam pe dinti jucandu-ne, motiv pentru care am organizat ateliere GRATUITE de dezvoltare personala si sanatate pentru copii.

Scopul acestor intalniri este de a-i indruma pe cei mici sa previna afectiunile dentare; in acest mod reusim sa-i ajutam pe ei, dar si pe parintii lor sa-si depaseasca eventualele temeri legate de vizita la stomatolog.